Sebastian Ghiță scapă definitiv de un mandat de arestare. Despre ce dosar este vorba

Sebastian Ghiță scapă definitiv de un mandat de arestare. Despre ce dosar este vorba
Publicat: 26/06/2017, 16:00
Actualizat: 26/03/2019, 21:59

La termenul de luni al dosarului în care Sebastian Ghiță este acuzat că i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au cerut din nou arestarea, motivând că sustragerea de la judecată a fostului deputat este evidentă. Astfel, au arătat anchetatorii, Sebastian Ghiță prezintă un pericol deosebit, având în vedere că a reușit sa se sustragă cercetării datorită relațiilor sale, cu autoritățile pe urmele sale, fiind practic la acea vreme cea mai căutată persoană din România.

„Acesta a sfidat instanța, a reușit să se sustragă cercetării datorită relațiilor sale, cu autoritățile pe urmele sale. Nu putem avea o atitudine indiferentă în condițiile în care un inculpat părăsește țara în condiții de clandestinitate. În cauză sunt îndeplinite condițiile, inculpatul a fugit pentru a se sustrage cercetării judecătorești, de aceea susținem arestarea”, a arătat procurorul de caz.

DNA a mai susținut că Sebastian Ghiță nu dorește ca instanțele din România să știe unde locuiește, a părăsit țara în momentul în care se afla sub o măsură restrictivă de libertate și refuză extrădarea în România. Totodată, s-a prezentat sub aspectul undei identități false autorităților sârbe și și-a schimbat aspectul, ceea ce denotă, în opinia procurorului, dovada clară că dorește să se sustragă cercetării judecătorești. Totodată, susține DNA, se impune arestarea având în vedere infracțiunile de care fostul deputat e acuzat în acest dosar, respectiv dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit și spălare de bani.

Pe de altă parte, avocatul fostului deputat a cerut respingerea solicitării de arestare ca nefondată, precizând că nu există niciun pericol care să justifice arestarea. În ceea ce privește reședința lui Sebastian Ghiță, apărătorul a susținut că nu o poate comunica deoarece nu o știe și nici nu i s-a mai cerut acest lucru, menționând însă că locuința este supravegheată de poliția sârbă. Totodată, a susținut avocatul lui Sebastian Ghiță, Ministerul Public nu a putut dovedi sustragerea de la toate cauzele penale.

„Indiferent cum e prezentat la nivel legislativ, pericolul public se stabilește prin actualitate. Așadar, dacă timp de șapte luni nu s-a considerat existența pericolului public, de ce acum s-ar impune o astfel de abordare? Ministerul Public își propune obținerea extrădării, nicidecum apariția unor elemente care să țină de fapte sau împrejurări noi ce duc la existența pericolului pentru ordinea publică. În cauza aceasta, nu s-a impus niciodată emiterea unui mandat de arestare. Susținem menținerea deciziei instanței anterioare”, a arătat avocatul lui Sebastian Ghiță.

La rândul său, procurorul a susținut că arestarea nu s-a impus până acum deoarece inculpatul nu fugise și, în condițiile în care anchetatorii nu știu nici unde locuiește, este necesară emiterea unui mandat.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins, săptămâna trecută, propunerea de arestare preventivă a lui Sebastian Ghiță, formulată de procurori în dosarul în care fostul deputat este judecat alături de fostul primar din Ploiești, Iulian Bădescu. Procurorii au contestat ulterior decizia, însă și luni, instanța a respins contestația acestora, astfel că Sebastian Ghiță scapă definitiv de mandatul de arestare cerut în acest dosar.

Fostul deputat este judecat pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit și spălare de bani. Procurorii susțin că Sebastian Ghiță i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, pentru ca acesta din urmă să finanțeze o asociație sportivă susținută de Ghiță, pentru a disimula proveniența casei cei doi semnând un contract fictiv.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Umanitatea, tot mai aproape de „viața fără sfârșit”. Cercetările despre criogenare au intrat într-o altă...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
×